Instrumente si piete financiare

Instrumente si piete financiare

Pentru a intelege tipurile si modul de functionare al instrumentelor financiare este important sa intelegem mai intai ce fel de piete exista in lumea financiara. Unele instrumente financiare pot fi tranzactionate pe o piata, dar nu si pe altele, iar unele instrumente pot fi tranzactionate pe mai multe piete, dar adaptate fiecareia.
12 May 2016 7407
Pentru a intelege tipurile si modul de functionare al instrumentelor financiare este important sa intelegem mai intai ce fel de piete exista in lumea financiara. Unele instrumente financiare pot fi tranzactionate pe o piata, dar nu si pe altele, iar unele instrumente pot fi tranzactionate pe mai multe piete, dar adaptate fiecareia.

Partea I. Piete financiare

Din punct de vedere al instrumentelor care se tranzactioneaza, pietele financiare se impart in:

Piata monetara (sau piata finantarilor pe termen scurt)

Aceasta este piata unde se intalnesc diferiti jucatori care au nevoie de finantare sau cauta sa plaseze bani pe termen scurt. In lumea financiara, termen scurt este orice perioada de pana la un an. Cu unele exceptii, exista si instrumente cu scadente de pana la doi ani care sunt incluse in piata monetara.

Piata instrumentelor cu venit fix

Aceasta este o prelungire a pietei monetare, dar este tratata diferit pentru ca instrumentele financiare au scadente de peste doi ani mergand pana la 50 de ani. Exista si instrumente tranzactionate pe aceasta piata care nu au scadenta. Este piata unde diferiti jucatori cauta sa plaseze sau sa imprumute bani pe termen lung.

 Jucatorii de pe piata monetara si cea a instrumentelor cu venit fix sunt de doua tipuri: creditori si debitori. Instrumentele financiare tranzactionate pe aceste piete platesc dobanzi in mod regulat, iar la scadenta platesc si suma investita initial.

Prin scadenta se intelege data calendaristica la care instrumentul respectiv este retras de pe piata si nu mai produce efecte juridice.

Piata de capital

Aceasta este piata unde diferite entitati economice emit instrumente financiare pentru a atrage capital. Aceste instrumente nu platesc, de regula, dobanzi si nici nu obliga emitentul sa le rascumpere la o data viitoare. Ele ofera drept de proprietate asupra emitentului si dreptul de a incasa dividende atunci cand emitentul decide sa distribuie o parte din profit.

Jucatorii de pe aceasta piata se impart in emitenti si actionari.

Piata de marfuri

Aceasta este piata unde se vand si se cumpara marfuri, cum ar fi: grau, porumb, soia, petrol, gaze naturale, energie, cupru, nichel, zinc, plumb, animale vii, cafea, cacao, etc. Este o piata financiara speciala, deoarce majoritatea tranzactiilor se fac prin intermediul instrumentelor financiare derivate despre care vom vorbi mai tarziu.

Piata metalelor pretioase este parte componenta a pietei de marfuri. In general, metalele pretioase se tranzactioneza fizic, nu prin intermediul instrumentelor derivate.

Instrumente si piete financiare.jpg


Piata valutara

Desi banii sunt considerati o marfa, piata valutara este tratata in mod distinct. Este piata unde se vand si se cumpara bani, monedele sunt cotata una contra alteia sau care este pretul unei monede exprimat in alta moneda. Este cea mai lichida piata din lume, volumul zilnic al tranzactiilor este estimat la 3000 de miliarde de dolari.

Din punct de vedere al modului de tranzactionare, pietele financiare se impart in:

Piete reglementate – organizate sub foma de burse (de valori, de futures, etc.)

Pe aceste piete detaliile instrumentelor tranzactionate sunt prestabilite si nu pot fi negociate de jucatori. Singurul detaliu care se negociaza este pretul. Detaliile prestabilite sunt:

  • Orarul de tranzactionare
  • Marimea contractului sau a unei tranzactii – care reprezinta si multiplul de tranzactionare
  • Fluctuatia minima de pret
  • Limita zilnica de variatie
  • Scadenta (in cazul instrumentelor derivate)
  • Cerinte privind marja (tot in cazul instrumentelor derivate)
Toate aceste detalii se gasesc in specificatiile contractelor care sunt publice si postate pe site-ul bursei respective. Practic, specificatiile contractelor stabilesc regulile jocului. Un alt aspect specific acestei piete este ca tranzaciile sunt intermediate de companii de brokeraj care sunt membre ale unei burse. Jucatorii care doresc sa tranzactioneze trebuie sa-si deschida cont la un broker care le va oferi acces (electronic) la piata.
Pe aceste piete, tranzactiile sunt publice. Orice jucator poate vedea volumul tranzactiilor si pretul in timp real. Nu se pot vedea insa numele jucatorilor.

Piete Over-The-Counter (OTC)

Sistemul interbancar este o piata over-the-counter. Bancile sunt principalii jucatori. Tranzactiile OTC nu sunt standardizate. Practic, contrapartile implicate intr-o tranzactie stabilesc de comun acord cand tranzactioneaza, suma tranzactiei, scadenta (daca e cazul) si pretul. Putem spune ca instrumentele tranzactionate pe OTC sunt personalizate conform nevoilor.

Pe aceasta piata contrapartile se cunosc, stiu detaliile tranzactiilor dintre ele, dar nu au acces la tranzactiile altor jucatori din piata. Pentru tranzactionare se folosesc sisteme electronice speciale, dar si confirmarile prin linii telefonice inregistrate.

Un alt mod de a imparti pietele financiare este in piete spot si piete de instrumente financiare derivate.O piata spot este o piata in care cumparatorul plateste integral activul cumparat, iar vanzatorul livreaza integral activul vandut. Se mai utilizeaza expresia payment-versus-delivery (plata contra livrare). Piata de actiuni, piata de instrumente financiare cu venit fix, piata metalelor pretioase, piata valutara sunt piete spot. De exemplu cand cumparam actiuni, platim integral valoarea acestor actiuni.

Pentru a tranzactiona pe aceste piete avem nevoie de un cont in care sa depunem bani anterior oricarei tranzactii de cumparare. Banii din acest cont sunt folositi pentru a plati activele cumparate.

Piata spot se mai numeste piata cu livrare imediata. In lumea financiara, „imediat” inseamna de regula doua zile dupa data tranzactiei. Cu alte cuvinte, plata efectiva si livrarea activului tranzationat se fac in a doua zi lucratoare de la data tranzactiei.

Un instrument financiar derivat este un activ al carui pret depinde de pretul unui activ tranzactionat pe o piata spot. Acest activ se numeste activ suport. Piata de derivate se mai numeste piata cu livrare in viitor sau la termen (la o data numita scadenta).

Pentru a tranzactiona derivate avem nevoie de un cont in marja. De regula in acest cont de depun bani, dar in anumite situatii se pot depozita si alte active financiare. Banii din acest cont nu sunt folositi pentru a cumparat diferite active, ci reprezinta o garantie pentru decontarea la termen a tranzactiei. De exemplu, daca vrem sa intram intr-o tranzactie in care la scadenta ne obligam sa cumparam petrol la un pret stabilit acum, avem nevoie de o anumita suma depusa in cont anterior confirmarii tranzactiei. Aceasta suma se numeste marja.

Bursele pot fi organizate fie ca piete spot, fie ca piete de derivate. Unele burse pot gazdui ambele tipuri de piete. La randul lor, pietele OTC pot fi piete spot sau de derivate. Unele instrumente financiare se pot tranzactiona numai pe burse, altele – doar pe OTC – iar alte – si pe burse si pe OTC.

Despre tipuri de instrumente financiare – intr-un articol viitor.

Valentin Cioraneanu
Investment Banking Specialist

Share the knowledge

Mai ai intrebari?
Contacteaza-ne.
Thank you!
The form has been submitted successfully.